Administrativ
Prezentare
Despre noi
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării este una dintre cele mai tinere și mai dinamice facultăți din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Încă de la înființare, în 1995, FSPAC s-a aflat într-o continuă dezvoltare din punct de vedere al programelor de învățământ și al celor de cercetare, al infrastructurii, al calității educației și al activităților extracurriculare.
Misiunea facultății este de a forma profesioniști în domeniul științelor politice, administrative și ale comunicării, realizând o legătură stabilă, bazată pe eficiență și utilitate, între procesul educațional și piața muncii.
Corpul profesoral este majoritar format dintr-o echipă tânără, care s-a format în cadrul FSPAC și s-a perfecționat la prestigioase universități din Europa și Statele Unite. Programele de studiu ale FSPAC oferă un învățământ de calitate, în cadrul căruia activitățile didactice, de cercetare și extracurriculare îmbină cu succes educația formală și cea nonformală. Totodată, studenții sunt încurajați și susținuți să își dezvolte aptitudinile dobândite de-a lungul semestrelor de studii prin stagii de practică desfășurate în cadrul unor instituții de profil locale, regionale sau naționale.