Am numit astfel spectacolul întrucât, pentru noi, nu contează atât faptul că e publică vorbirea, cât contează efectul acesteia, măsura în care atinge mintea/spiritul celor ce ascultă. Cele opt discursuri au fost construite urmând acest gând și vorbesc, în consecință, despre subiecte actuale, care îi preocupă sau, poate, îi chiar presează pe contemporani... Vă invităm deci la o întâlnire în agora noastră imaginară; vă vom „livra”, precum spunea demult bătrânul orator, trăiri și gânduri îmbrăcate în cuvinte.
Evenimentul Effective Speaking, organizat de Clubul de oratorie al FSPAC, include opt discursuri elaborate și susținute de studente și studenți ai facultății noastre. Temele abordate sunt „de-ale vieții”, sunt de interes pentru studenți (dar nu numai pentru ei) și sunt tratate într-o manieră creativă, în texte bine scrise și interpretate, care îmbină tonul ludic, tonul grav, ironia și umorul.
Vor vorbi:
Aura Cîmpean: „FOMO sau FOBY – despre fricile contemporanilor
Vlad Pop: Cum să nu mai fim stupizi
Aida Nistor: Ce ne (mai) spun stelele. Între logică și mister
Bogdan Borodco: Condamnații de serviciu
Silvia Margalina: O iluzie prea scump plătită
Oana Luca: Busy culture sau prizonieratul permanent
Emil Simon: Un „sport” de nimeni practicat: are numai spectatori
Denisa Gyapias: Ce-o fi însemnând să fii „fată deșteaptă”
Va prezenta:
Mădălina Țăranu
A coordonat:
Cristian Radu