Dragi membri ai comunității #fspac,
Suntem fericiți și onorați să putem anunța finalizarea procesului de achiziție a Hotelui Onix. A fost un proces de durată și o muncă de echipă, iar în viitorul apropiat vom putea anunța planurile pe care le vom dezvolta împreună.
Mai jos puteți citi mesajul rectorului Universității Babeș-Bolyai, domnul prof. univ. dr. Daniel David:
„Mă bucur mult că am finalizat acest demers! Acesta face parte dintr-un proces mai amplu de dezvoltare a Universității noastre – pe care nu-l mai reiau aici, discutându-l deja intern și public în mai multe contexte -, iar FSPAC avea nevoie de o infrastructură modernă care să tină pasul și să-i susțină realizările academice foarte importante din ultimii ani și din prezent și, mai ales, pe cele preconizate pentru viitor, conform planului strategic angajat de decan/facultate, în cadrul programului mai general al rectorului/universității, și anume Programul ProUBB+.”.
De asemenea, decanul #fspac, domnul prof. univ. dr. Călin Hințea, ne transmite următorul mesaj:
„Îmi face mare plăcere să putem anunța încheierea cu succes a acestui proces de achiziție. Comunitatea facultății noastre este una într-o continuă dezvoltare, iar o infrastructură modernă este esențială în asigurarea unui proces educațional de calitate. Împreună am parcurs ultimii 2 ani de pandemie și de școală online, iar la finalul acestora am ieșit mai puternici și mai uniți. Tot împreună vom fi parte a transformării infrastructurii facultății noastre, iar la finalul acesteia vom putea recunoaște la noi ceea ce face parte din viziunea noastră pe termen lung: un campus propriu, campusul FSPAC.”.
Mulțumim pentru efortul considerabil depus de toți cei care au participat în acest proiect. Și vă mulțumim studenților pentru încrederea pe care ne-o acordă în fiecare an.