Scurtă prezentare a cursului
Conflictele sunt omniprezente: acasă în familie, la locul de muncă, în activitățile pe care le desfășurăm zilnic. Gestionarea lor este, pentru cei mai mulți dintre noi, dificilă, încărcată negativ din punct de vedere emoțional, consumatoare de timp, resurse și nervi. Dar nu este nevoie să fie întotdeauna așa. Conflictele pot fi abordate contructiv, iar adversarii transformați în parteneri. De aceea venim în întâmpinarea ta cu un curs care să te ajute să găsești modalitățile cele mai eficiente de răspuns la conflictele cu care te confrunți. Oricine ești, orice preocupări ai, vine un moment când intri în conflict cu cei din preajma ta: membri ai familiei, colegi de serviciu, parteneri de afaceri, clienți, furnizori, vecini, necunoscuti de care depinzi pentru atingerea obiectivelor tale sau satisfacerea nevoilor tale. Dacă tot o faci, fă-o ca un profesionist! Urmeaza acest curs, care se adreseaza tuturor celor care au de gestionat conflicte în mod frecvent și dezvoltă-ți abilitățile de a le soluționa eficient.
Obiectivele cursului
- o mai bună înțelegere a conflictelor, a cauzelor și structurii lor
- un ghid de analiză a conflictelor astfel încât să poți identifica cu precizie problemele și contrui strategiile adecvate de răspuns
- o evaluare a stilului tău de abordare a conflictelor și recomandări pentru îmbunătățirea lui
- un set de tehnici de comunicare destinate să te facă eficient în transmiterea mesajelor tale și in înțelegerea mesajelor primite de la partea adversă
- un set de tehnici de depășire a blocajelor care apar frecvent în gestionarea conflictelor și duc deseori la escaladarea lor
- o metoda de a te asigura că ceea ce obții prin soluționarea unui conflict corespunde cu adevărat obiectivelor tale
- un algoritm de evaluare a performanței tale în gestionarea conflictelor și de îmbunătățire a acestei performanțe pe viitor
Tematica
- Conținutul cursului și timpul alocat activităților componente:
- Partea 1 - Fundamente conceptuale (45’) Dispută și conflict - cum se transformă neînțelegerile în dispute, iar disputele în conflicte Concepte-cheie ale conflictelor - participanți, probleme, procese Cauze și declanșatoare - cum să identificăm cauzele ascunse și potențialele declanșatoare ale conflictelor latente Escaladare și limitare - gestionarea tensiunilor și limitarea scopului și dimeniunilor conflictelor
- Partea a 2-a - Elementele Structurale ale Soluționării Conflictelor (45’) Despre putere și relațiile de putere Despre drepturi, reguli și obiceiuri Despre interese și nevoi Explicarea de-escaladării - jocuri de rol Principiile soluționării conflictelor - corectitudine și dreptate, confidențialitate, neutralitate și imparțialitate, competență și transparență
- Partea a 3-a - Tehnici de Soluționare a Conflictelor (90’) Gândire creativă Empatie Controlul comportamentului și moderația Nu fă rău! Partea a 4-a - Competențe în Solutionarea Conflictelor (180’) Adunarea și analiza datelor Comunicare eficientă Control și suport Soluționarea problemelor/negociere
Instructori
Prof. univ. Christian-Radu Chereji
Christian-Radu Chereji predă negociere, mediere și gestionarea conflictelor de aproape 25 de ani la FSPAC. Este director și fondator al Centrului pentru Studiul Conflictelor și coordonator al programului internațional de master Analiza și Managementul Conflictelor. A derulat proiecte de cercetare și training în domeniul negocierii și medierii în Albania, Camerun, Filipine, Grecia, Kazahstan, Nigeria, Turcia, Uganda și Statele Unite ale Americii. Este mediator certificat internațional cu expertiză în domeniul soluționării disputelor publice, a disputelor comerciale și civile. Împreună cu partenerii săi de la Institutul Transilvan de Mediere a format peste 700 de mediatori. Este director al revistei academice Conflict Studies Quarterly și a publicat mai multe studii referitoare la metodele tradiționale de soluționare a conflictelor.
Cui se adresează cursul?
Fiecare dintre noi trece prin experiența neplăcută a conflictelor, ca urmare cursul se poate adresa oricăruia dintre noi. Totuși, există câteva categorii de profesioniști expuse mai frecvent conflictelor: manageri, avocați, angajați care lucreză în relația cu publicul, agenți de vânzări, agenți imobiliari, antreprenori, mediatori, cadre didactice și directori de școli, medici și personal medical. Lista poate continua. Ceea ce e important de știut este faptul că noi putem oferi acest curs personalizat pentru fiecare categorie de profesioniști în parte, corelat cu nevoile și provocările specifice acestor categorii.
Numărul de ore
360 minute efectiv
Raport teorie/practică
90 minute alocate conceptelor și metodei/270 alocate activităților interactive
Taxă
900 lei
Cerințe minimale
Pentru a ni te alătura la acest curs, nu sunt necesare nici un fel de cunoștințe sau certificari formale anterioare. E nevoie doar de dorința de a-și dezvolta abilitățile de gestionare a conflictelor și de a învăța ceva nou într-un mod placut, interactiv și eficient.
Contact
Christian-Radu Chereji: chereji@fspac.ro , 0731348584