Studenție în Cluj

Cazare

Studenții pot primi locuri în Campusurile Hașdeu și Economica. Locurile în cămin sunt repartizate în ordinea mediilor, pe baza unei cereri. Aceasta cerere se va depune la Oficiul Permanent al Admiterii în momentul confirmării locului.

Studenții care doresc să stea în chirie găsesc o mulțime de oferte în săptămânalul Piața de la A la Z, care apare marțea și pe site-ul www.piata-az.ro. Prețurile variază în funcție de locație, dotări și perioada anului (toamna, când vin studenții, prețurile urcă de obicei puțin).

 

Masă

Studenții de la toate specializările, indiferent de forma de învățământ, pot lua masa la Cantina Hașdeu, amplasată în campusul cu același nume, pe stradă B. P. Hașdeu, nr. 45. Aici se servește doar masa de prânz, în regim de autoservire, un meniu cu supă, felul doi și desert costând aproximativ 10 lei. Cantina este deschisă de luni până vineri între orele 12-20 și sâmbătă și duminică între 12-15.

Alte locuri unde studenții mai pot lua masa la prețuri rezonabile:

Lunchbox, B-dul 21 Decembrie 1989, nr.128-130 vis-a-vis de BRD Mărăști (alee comună cu CTP).

Restaurantul studențesc USAMV, Str. Moților, Nr. 74-76, (situat lângă Spitalul de Copii). Orar : 08.00-11.00 și 15.00-20.00. Restaurantul studențesc funcționează în regim de meniuri a la carte.

Restaurant Studențesc UMF, Str. Babeș, Nr. 12 (stradă care se intesectează cu stradă Clinicilor în dreptul BCU). Restaurantul oferă meniuri fixe ce variază în fiecare săptămână.

Cantina studențească Mărăști, Str. Fabricii de Zahăr, Nr. 58. Orar: Luni-Vineri 12-18.00.

Cantina Studențească Observator, Str. Observator nr. 34 (amplasată în complexul studențesc Observator). Orar: Luni-Vineri 11-19.00.

Cantină Primăriei, Str. Emile Zola, Nr. 5, Orar: Luni-Vineri 11-16.00.

 

Hărți

Pentru traseele mijloacelor de transport în comun, aveți opțiunea site-ului CTP.

Numerotarea sălilor

Cele două clădiri ale facultății au o numerotare diferită. În clădirea veche (cea galbenă), sălile sunt numerotate pe principiul etaj (număr roman)/sală (număr arab). Astfel, sala III/4 se traduce prin sala 4 de la etajul III. În clădirea nouă (cea albă), numerotarea este asemănătoare cu cea din hoteluri, cu 3 cifre arabe, în care prima cifră este cea a etajului și următoarele 2 sunt numărul sălii. Sala 101 înseamnă etajul I, sala 1.