Reguli etice și deontologice

 PLAGIATUL: FORME ŞI TEHNICI DE EVITARE

(Material redactat de SZÁSZ Alpár Zoltán)

Respectarea standardelor de onestitatea academică este una dintre cele mai importante norme de conduită pe care o împărtăşesc membrii comunităţii ştiinţifice internaţionale.   Universitatea   „Babeş–Bolyai”,   Societatea   de   Ştiinţe   Politice   din România şi implicit cadrele didactice de la cele două linii de studiu ale Catedrei de Ştiinţe Politice consideră esenţială acordarea apropriată a creditului ştiinţific când în scrierile  noastre  – indiferent  dacă  sunt  referate  sau  lucrări  studenţeşti,  lucrări  de licenţă sau de masterat, articole, disertaţii doctorale sau cărţi – în mod inevitabil ne inspirăm din ideile şi cuvintele altora. În caz contrar, dacă nu se specifică sursa informaţiilor   şi  se  însuşesc   parţial  sau  în  totalitate   ideile  ori  cuvintele   altora prezentându-la ca fiind proprii, se comite furt intelectual sau plagiat. (1)  Plagiatul este o problemă serioasă, o greşeală foarte gravă ce poate fi comisă atât intenţionat, cât şi neintenţionat – din neatenţie sau superficialitate. Lucrările studenţeşti oferă suficiente exemple de plagiat intenţionat şi neintenţionat (Cf. BABBIE 1990: 331–332; 1998: A18–A19 şi ECO 1996:197). Din această cauză materialul de faţă doreşte să ofere informaţii  în  legătură  cu  plagiatul,  precum  şi  formele  şi  tehnicile  de  evitare  ale acestuia.

Precizarea surselor are două avantaje majore. Dacă se face în mod adecvat, scoate în evidenţă pe de o parte ideile proprii sau chiar originale ale autorului, căci despre pasajele la care nu se menţionează nici o sursă se consideră că aparţin semnatarului lucrării, iar pe de altă parte asistă cititorul în identificarea scrierilor relevante şi în localizarea pasajelor interesante referitoare la temele care îl preocupă. În plus, permite autorului să crediteze sursa ideilor prezentate în cazurile în care se cuvine să procedeze astfel. (2)

Forme ale plagiatului

Constituie plagiat:
–     reproducerea  exactă  –  în  cazul  textelor  de  altă  limbă  decât  cea română  chiar şi în traducere  proprie  – a cuvintelor  unui alt autor dacă se omit ghilimelele şi referinţa precisă,
–     redarea cu alte cuvinte, altfel spus reformularea în cuvinte proprii, a textului altuia fără a adăuga referinţa (precisă),
–     reformularea şi/sau rezumarea ideilor altuia fără a adăuga referinţa precisă.(3)

Cinci reguli sau tehnici simple pentru evitarea plagiatului:

1.  În cazul citatelor directe, adică atunci când redaţi cuvânt de cuvânt cea ce a scris sau a spus o altă persoană va trebui să puneţi fragmentul între ghilimele şi să specificaţi printr-o referinţă(4) sursa citatului. Regula de politeţe în ştiinţă este respectarea acestei recomandări chiar şi în cazul reproducerii fidele a expresiilor, sintagmelor sau formulărilor compuse din cel puţin trei cuvinte.(5)

2.  Reformularea cu cuvinte proprii a unei exprimări sau a unui text ce aparţine altei persoane se numeşte parafrază. Referinţa cuvenită trebuie adăugată şi în aceste cazuri.

3.  Reformularea  şi/sau rezumarea  ideilor,  opiniilor  şi chiar a teoriilor mai detaliate ce aparţin altor autori este o practică frecventă la redactarea lucrărilor ştiinţifice. Specificarea sursei – adăugarea referinţei – este obligatorie şi dacă se procedează astfel.

4.  În   fine,   sursele   faptelor   şi/sau   a   datelor   –   descrierea   unor evenimente, cifre, tabele, statistici, grafice, figuri etc. – preluate din alte texte trebuie de asemenea precizată.

5. Citatele şi referinţa pot fi omise doar dacă se redau informaţii arhicunoscute. (În aceste cazuri omiterea referinţei e chiar recomandabilă, deoarece nu este nevoie să se acorde cuiva credit ştiinţific.) (6) 

Patru sfaturi utile:

1.  Conspectaţi toate lucrările ştiinţifice pe care le citiţi! Luaţi-vă notiţe! Sunt o investiţie pe termen lung care se va dovedi extrem de utilă chiar dacă ultima etapă a carierei Dv. academice este scrierea şi susţinerea lucrării de licenţă.

2.  La întocmirea unei lucrări încercaţi să exploataţi cît mai mult notiţele dv. Folosiţi textele originale doar pentru comparare şi verificare!

3.  Puneţi citatele directe între ghilimele chiar şi în cazul luării notiţelor! (astfel se poate evita ulterior plagiatul neintenţionat.) Înainte de finalizarea scrierilor Dv. verificaţi citatele cuvânt de cuvânt! Redarea exactă a citatelor denotă precizie şi exigenţă ştiinţifică fiind totodată o dovadă de respect faţă de autorii din care ne inspirăm.

4.  Încercaţi să reformulaţi, să parafrazaţi şi să rezumaţi ideile lecturilor Dv. în cazul luării notiţelor! (Atenţie: reformularea trebuie să fie completă, nu parţială!) Verificaţi parafrazele folosite cu scopul de a evita utilizarea cuvintelor şi formulărilor originale pentru a nu cădea în  capcana  plagiatului  neintenţionat!  (Folosiţi  citate  doar  în  cazul unor formulări sau exemple frapante, în cazul construirii unei argumentaţii,  pentru  a  comenta  opinia  unui  autor  sau  pentru  a-i rezuma ideile folosind propriile sale cuvinte! Nu citaţi în întregime fragmente  lungi  ce  pot  fi  rezumate,  reformulate  sau  citate  mai selectiv!)(7) 

Exemple şi contraexemple: (8)

Exemple:

Datorită naturii problemei este mult mai uşor să ofer exemple negative, decât pozitive.(9)  Iată totuşi două exemple pe care le puteţi considera modele sau sfaturi menite a Vă ghida, arătând maniera în care trebuie să procedaţi.

1. Comentaţi şi citaţi definiţiile – definiţiile democraţei sunt multiple. Una din cele mai cunoscute definiţii este cea oferită de Joseph Schumpeter, în opinia căruia democraţia  reprezintă  „acel  set  de  reglementări  instituţionale privind procesul de luare a deciziilor politice în care puterea de a decide  se dobândeşte  prin  intermediul  competiţiei  pentru obţinerea votului popular”.(10)

2. Rezumaţi şi prezentaţi într-o manieră personală ideile autorilor citaţi.

Originalul:

Five major factors have contributed significantly to the occurrence and the timing of the third-wave transitions to democracy:
1.   The   deepening   legitimacy   problems   of   authoritarian regimes in a world where democratic values were widely accepted, the consequent dependence of these regimes on successful performance, and their inability to maintain “performance legitimacy” due to economic (and sometimes military) failure.(11)

Textul corespunzător din lucrarea studenţească:

Samuel P. Huntigton identifică cinci factori majori despre care s-ar putea spune că au determinat în mare măsură producerea celui de-al treilea val de tranziţie către democraţie, inclusiv momentul declanşării acestuia. În cele ce urmează voi explica şi comenta pe scurt elementele enumerate de autor. Primul factor este „criza   profundă   de   legitimitate   a sistemelor  autoritariste  într-o  lume  în  care  valorile democratice sunt acceptate pe o scară largă”. Astfel supravieţuirea acestor sisteme ajunge să depindă de funcţionarea lor performantă, dar istoria politică a celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut ne-a arătat că sistemele autoritariste  sunt de regulă incapabile  să dezvolte o legitimitate  bazată  pe  performanţă  („performance legitimacy”)   în  condiţiile   eşecului   economic   şi  eventual militar.(12)

[Se  observă   strădania   autorului   de  a  rezuma   şi  interpreta spusele politologului american fără a-i „fura” cuvintele. În plus, studentul citat exemplifică – chiar dacă într-o manieră indirectă – cele preluate din analiza folosită. Prin acesta el adaugă o notă de originalitate. Este de remarcat şi adăugarea ghilimelelor la formularea tradusă (un pic imprecis). Dar şi mai importantă este inserarea originalului citatului. ESTE MANIERA ÎN CARE VĂ RECOMAND SĂ PROCEDAŢI.]

 

Contraexemple (cazuri de plagiat):

Consider că exemplele negative ce vă arată cum să nu procedaţi sînt cel puţin la fel de utile ca cele pozitive oferite mai sus. Să începem deci exemplificarea „păcatului” plagiatului cu un text original scris în limba română şi preluat într-o lucrare de semestru.

Iată fragmentele originale:(13)

SORIN IONIŢĂ – „Sistemul   de   partide   din   România   –   o   abordare comparativă.”, in Sfera Politicii, Anul V (1997) nr. 52. pp. 32–37.

Faptul   că  partidele   politice   din  Europa   de  Est  sînt  creaţii artificiale lipsite de bază socială şi că ele sînt atipice, neclasificabile şi diferite de omoloagele lor din Occident este deja un refren fredonat de toată lumea – analişti şi jurnalişti, din Vest şi din Est. Toţi par să fi căzut de   acord   că   pentru   sistemele   politice   din   lumea   postcomunistă etichetele de stînga şi dreapta nu au nici o relevanţă, că aici se petrece cu totul altceva, calitativ diferit. Dezbaterile şi analizele pe această temă se încheie,  de regulă, cu concluzia  confortabilă  că realitatea  e atît de rebelă încît nu se poate trage nici o concluzie în termenii ştiinţei politice standard. Îmi propun în cele ce urmează să arăt două lucruri. În primul rînd, voi argumenta pe scurt că nici sistemele occidentale de partide nu oferă imaginea simplă şi coerentă postulată în manualele de introducere în politologie. În al doilea rînd, voi încerca să schiţez un model teoretic spaţial al competiţiei politice din România după alegerile din noiembrie 1996. Acesta va arăta nu numai că descrierea este posibilă, dar şi că sistemul românesc de partide este perfect comparabil cu cele din Vest şi din Est. [pagina 32]

CDR este o alianţă dominată  cu autoritate  de PNŢCD,  singurul partid istoric  din  Europa  de  Est  care  şi-a  luat  revanşa  împotriva  foştilor comunişti  învingându-i  după  1989  în  alegeri  libere.  Dacă  înainte  de război PNŢ-CD era cel puţin parţial un partid ţărănesc,  astăzi numele său  este  total  nejustificat  din  punct  de  vedere  al  orientării:  are  un electorat  predominant  urban,  cu  educaţie  medie  sau  superioară,  iar temele agrare nu ocupă un loc important în programul şi politicile sale. Continuitatea cu PNŢ interbelic se poate trasa deopotrivă în termeni de persoane  şi stil politic.  Tradiţionala  componentă  greco-catolică,  astăzi mult mai slabă decât pe vremea lui Maniu, a imprimat partidului o aură de austeritate ţi moralism ce aducea puţin a bigotism într-o capitală levantină  ca Bucureştiul.  Numai că acest moralism  de modă veche a sfârşit prin a-i impresiona chiar şi pe zeflemiştii români, în special într-un moment când campania anticorupţie este la ordinea zilei. În momentul de faţă, PNŢCD este partidul principal al coaliţiei guvernamentale – o formaţiune creştin-democrată  „în sens slab”, după cum am explicat mai sus – şi încearcă să-şi menţină aura puristă în timp ce promovează reforme   dureroase.   Vagile   elemente   creştin-sociale   din  programul propriu sunt departe de a putea fi puse în practică astfel că – de voie, de nevoie –, în cazul PNŢCD, politicile sunt mai liberale decât discursul. Partidul hegemon îşi pune hotărîtor amprenta asupra profilului CDR, cu atît mai mult cu cît se bucură şi de sprijinul exterior al instituţiei prezidenţiale, unde şi-a impus reprezentantul. [pagina 35]

Urmează acum variantele „transcrise” ale acestora într-o lucrare studenţească. Reproduc fragmentele plagiate fără menţionarea „sursei” şi în formă segmentată pentru a putea evidenţia formele de plagiat:(14)

a)  reproducerea   exactă   a   cuvintelor   unui   alt   autor   cu   omiterea ghilimelelor şi a referinţei precise

CDR este o alianţă dominată cu autoritate de PNŢCD, singurul partid istoric din Europa de Est care şi-a luat revanşa împotriva foştilor   comunişti   învingându-i   după  1989  în  alegeri   libere. [Autorul lucrării a preluat cuvânt cu cuvânt prima propoziţie a fragmentului  de pe pagina  35, omiţând  atât  ghilimelele,  cât  şi sursa – cea mai gravă formă de furt intelectual.]

b)  redarea cu alte cuvinte, altfel spus reformularea în cuvinte proprii, a textului altuia fără a adăuga referinţa (precisă),

În momentul de faţă, cu toate pretenţiile PNL de rediscutare a locului şi rolului său în  cadrul CDR,  PNŢCD este partidul principal al coaliţiei guvernamentale chiar dacă promovează reforme necesare dar dureroase. [Autorul lucrării a reformulat (parţial) a şasea frază a fragmentului de pe pagina 35, inserând şi un comentariu propriu. Tehnica rămîne însă defectuoasă şi necinstită, căci procedeul folosit nu îl degrevează pe autor de obligativitatea specificării sursei.]

c)  reformularea şi/sau rezumarea ideilor altuia fără a adăuga referinţa precisă.

Faptul că partidele politice din Europa de Est sînt creaţii artificiale  lipsite  de bază  socială  şi că ele sînt atipice, neclasificabile  şi  diferite  de  omoloagele  lor  din  Occident  este deja o teorie care începe  să aibă un suport din ce în ce mai redus după alegerile din 1996.

[Autorul rezumă succint ideea pe  care   politologul   bucureştean   o  exprimă   în  introducerea articolului  său  şi  o  demonstrează  ulterior.  Acest  lucru  trebuia făcut însă cu menţionarea sursei, nemaivorbind de preluarea textuală a primei părţi a frazei.]

Continuăm exemplele negative cu un text original scris în limba engleză care a fost folosit la scrierea unei lucrări în scopul obţinerii titlului de licenţiat în ştiinţele politice.(15)

a)  reproducerea  exactă – în traducere proprie – a cuvintelor unui alt autor cu omiterea ghilimelelor şi a referinţei precise

Originalul:

Second, since one’s attachment to the social basis of certain cleavages is defined by attributes which can sometimes change with relative ease, this social basis represents a grouping and a set of social relationships  which are normally much more fluid than that constituted by the cleavage itself. The cleavage, on the contrary, is a set of social relationships which implies some level of external  closure  which,  in turn, is always  more pronounced than that of the social group.(16)

Textul corespunzător din lucrarea studenţească:

În  al  doilea  rînd,  de  vreme  ce  apartenţa  unui  individ  la baza socială a anumitor clivaje este definită pe baza unor atribute care pot  uneori  să  se  schimbe  relativ  cu  uşurinţă,  această  bază socială  reprezintă  o  grupare  şi  un  set  de  relaţii  care  în  mod normal  sunt  mai  fluide  ca  acelea  constituite  de  clivaj  însuşi. Clivajul, în schimb, este un set de relaţii sociale care implică un anumit nivel de închidere  înspre exterior, care, la rîndul-i, este mai pronunţată decît cea a grupului social.

[Autorul  lucrării  a  tradus  –  altfel  spus  a  preluat  –  cuvânt  cu cuvânt fragmentul original omiţând atât ghilimelele, cât şi sursa. Am spus anterior că aceasta este cea mai gravă formă de furt intelectual,   or  gravitatea   cazului  de  faţă  este  sporită  şi  de servilitatea cu care studentul în cauză reproduce ideile autorilor. Din  dorinţa  de  a  fi  cât  mai  elocvent  preia  pînă  şi  tipografia pasajului fără a menţiona acest lucru. PROCEDURA CORECTĂ: punerea în ghilimele a fragmentului şi adăugarea în întregime a notei nr. 12 din materialul de faţă.]

b)  redarea cu alte cuvinte, altfel spus reformularea în cuvinte proprii, a textului altuia fără a adăuga referinţa (precisă)

Originalul:

[T]hus various authors refer to cleavages as political or cultural, as structural or non-structural, as institutionalised or uninstitutionalised,   and  so  on,  a  practice  which,  while  often clarifying what is meant by the individual author, inevitably tends to deprive the concept itself of its own independent theoretical value.  Authors  –  such  as  Dahl,  for  example  –  who  speak  of political  cleavages’  which  are  primarily  defined  in  terms  of political  attitudes  and behaviour,  and who thus attempt  to free the concept from an emphasis on the link to social structural variables, end up by failing to distinguish the notion of political cleavage  from  other  concepts  such  as  political  opposition  or political division.(17)

Textul corespunzător din lucrarea studenţească:

Ca şi Kitschelt adopt definiţia clivajului dată de Bartolini şi Mair, pe care o voi prezenta în continuare  pe larg. Există o serie de autori care se referă la clivaje ca fiind politice sau culturale, structurale sau non-structurale, instituţionalizate sau neinstituţionalizate.    Însă   aceştia   nu   deosebesc   clivajul   de opoziţia politică şi de diviziunile sociale implicate de stratificarea socială.  [Autorul  lucrării a reformulat  (oarecum)  cea de-a doua frază   a   fragmentului,   preluând   însă   textual   –   aproape   în întregime – prima frază. În acest caz autorul avea obligativitatea specificării  sursei,  ba  mai  mult  şi  punerea  ghilimelelor  pentru prima frază. În plus, maniera în care a procedat este necinstită, căci  ne  promite  o  prezentare  detaliată  a  unei  definiţii  de  un alineat, dar reproduce aproape întreaga introducere şi justificare pe care o dau BARTOLINI şi MAIR propriei lor definiţii, folosind adesea  chiar  cuvintele   acestora   –  după  cum  reiese  şi  din fragmentul anterior.]

c)  reformularea şi/sau rezumarea ideilor altuia fără a adăuga referinţa precisă.

Originalul:

First,  the  choice  of  players  in  a  democratic  order  raises  the question of citizenship.  Citizenship defines the range of players who are entitled to enjoy the universal rights of participation conferred  on members  of a political  system.  Political  divisions about ethnicity, race, and regional collective identities usually involve   distributive   alternatives   and  conflicts   about  rules  of political decision making but are primarily focused on alternative views of citizenship. At one end of the spectrum are demands for an inclusive definition of citizenship, calling for the acceptance of individuals as members of the polity regardless of ascriptive economic, cultural or racial attributes. At the other end is an exclusive definition of citizenship based on the cultural and socioeconomic homogeneity of a polity’s citizenry.(18)

Textul corespunzător din lucrarea studenţească:

Mai întîi, alegerea jucătorilor într-o ordine democratică ridică întrebarea cetăţeniei. Cetăţenia defineşte grupul de jucători care sunt  îndreptăţiti   să  se  bucure   de  drepturile   universale   ale participării acordate membrilor unui sistem politic. La un capăt al spectrului sunt cereri pentru o definiţie cuprinzătoare a cetăţeniei (universalistă), care propune acceptarea indivizilor ca membrii ai sistemului politic indiferent de atributele economice, culturale sau rasiale.  La celălalt  capăt  al spectrului  există  o definiţie exclusivistă   (ascriptivă)   bazată  pe  omogenitatea   culturală  şi socio-economică a cetăţeniei membrilor sistemului politic.

[Cu oarecare indulgenţă se poate afirma că autorul rezumă ideile lui Kitschelt. Practic însă omite doar o frază şi „colorează” doar traducerea  cu  inserarea  unor  clarificări  ce  îi  aparţin.  Măcar referinţa trebuia indicată printr-o notă, dar demersul corect mai presupunea şi evitarea într-o cât mai mare măsură a cuvintelor folosite  de politologul  german.  (Omiterea  italicelor  atrage după sine şi omiterea precizării de la sfîrşitul notei nr. 14.)]

 

SUS

 

BIBLIOGRAFIE:

***        Îndreptar ortografic,  ortoepic şi de punctuaţie.  Ed. a IV-a. Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1983.

***      [Writing  Tutorial  Services,  Indiana  University,  Bloomington–IN:]  „Plagiarism: What It Is and How to Recognize and Avoid It.”, descărcat  la data de 3 ianuarie 2005.

  • BABBIE,  EARL   Survey   Research   Methods.   2nd   ed.   Belmont,   CA:   Wadsworth Publishing Company, 1990. —   The Practice of Social Research. 8th ed. Belmont, CA: Wadsworth Publishing Company, 1998.
  • ECO, UMBERTO 1996. Hogyan írjunk szakdolgozatot? [Cum să scriem o lucrare de licenţă?] Budapest: Kairosz Kiadó.
  • TRIVEDI,     LISA–WILLIAMS,     SHARON     „Using Sources”, descărcat la data de 22 septembrie 2012.

 

SUS

 

1. Cf. ION COTEANU–LUIZA SECHE–MIRCEA SECHE (coord.) Dicţionarul explicativ al limbii române. Ed. a II-a.  Bucureşti:  Editura  Univers  Enciclopedic,  1996.  sv  plagia,  plagiat1,  plagiat2.;  „Plagiarism: What It Is and How to Recognize and Avoid It.”, [Writing Tutorial Services, Indiana University, Bloomington–IN:]  [http://www.indiana.edu/%7Ewts/pamphlets/plagiarism.shtml],  descărcat  la data de 3 ianuarie  2005.;  EARL  BABBIE Survey  Research  Methods.  2nd ed. Belmont,  CA: Wadsworth Publishing Company, 1990. p. 331.; idem The Practice of Social Research. 8th ed. Belmont, CA: Wadsworth Publishing Company, 1998. p. A18. şi LISA TRIVEDI–SHARON WILLIAMS „Using Sources”, [http://www.hamilton.edu/writing/writing-resources/using-sources.html], descărcat la data de 22 septembrie 2012.

2. Cf. ibid.

3. EARL BABBIE op. cit. p. A18. şi idem Survey Research Methods. 2nd ed. Belmont, CA: Wadsworth Publishing Company, 1990. p. 331.

4. Pentru referinţă  folosiţi fie o notă de subsol ce conţine  descrierea  bibliografică  completă  a sursei pasajului  şi  pagina/paginile   la  care  se  găseşte  acesta  sau  o  paranteză  indicând  autorul,  anul publicaţiei  şi pagina/paginile.  A doua  metodă  presupune  evidenţierea  în bibliografia  de la finele lucrării a anului apariţiei publicaţiilor,  adică specificarea acestuia imediat după numele autorului/ilor sau  coordonatorului/ilor şi  nu  la  sfârşitul  înregistrării  bibliografice  împreună  cu  datele  editoriale (locul,  editura  şi anul).  (Aveţi  grijă  – în special  dacă  utilizaţi  un procesor  de texte  modern  – să folosiţi  semnele  citării  specifice  limbii  române,  adică  „…”  şi «…»  în cazul  prezenţei  unui citat  în interiorul citatului. Vezi Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie. Ed. a IV-a. Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1983. pp. 84–87.)

5. Legea  federală  americană  referitoare  la  drepturile  de  autor  pedepseşte  preluarea necorespunzătoare a fragmentelor  formate din cel puţin opt cuvinte. Vezi EARL BABBIE ibid. şi idem The Practice of Social Research.  8th ed. Belmont, CA: Wadsworth  Publishing  Company,  1998. p. A18.

6. EARL BABBIE op. cit. p. A18.; idem Survey Research Methods. 2nd ed. Belmont, CA: Wadsworth Publishing  Company,  1990.  p. 331.;  [Writing  Tutorial  Services,  Indiana  University,  Bloomington– IN:] „Plagiarism:  What It Is and How to Recognize and Avoid It.”, [http://www.indiana.edu/%7Ewts/ pamphlets/plagiarism.shtml],  descărcat   la  data  de  3  ianuarie   2005  şi  LISA   TRIVEDI–SHARON WILLIAMS op. cit..

7. Cf. ibid.

8. În cele ce urmează – asemenea  surselor mele americane  de inspiraţie – ofer o serie exemple de respectare a regulilor de mai sus şi de evitarea a plagiatului precum şi o serie de contraexemple  în care s-a plagiat. (Exemplele  sau contraexemplele  oferite sunt în parte reale fiind luate din lucrările unor foşti studenţi ai facultăţii.)

9. O dificultate evidentă este acea care mă împiedică să ofer rezumate corecte preluate din lucrări studenţeşti  ce ar reclama inserarea rezumatelor  de cel mult o pagină, precum şi cea a originalelor ce se pot întinde pe mai multe pagini.

10. Nota studentului:  JOSEPH SCHUMPETER, Capitalism,  Socialism  and Democracy.  London:  Allen and Unwin, 1943. p. 269. În original: [T]he democratic method is that institutional arrangement for arriving at political decisions in which individuals acquire the power to decide by means of a competitive struggle for the people’s vote.

11. SAMUEL  P.  HUNTIGTON  „Democracy’s   Third  Wave.”,  in  BERNARD  E.  BROWN–ROY  C.  MACRIDIS Comparative  Politics. Notes and Readings. 8th ed. Belmont, CA: Wadsworth  Publishing,  1996. pp. 169–170.

12. Nota studentului: SAMUEL P. HUNTIGTON „Democracy’s Third Wave.”, in BERNARD E. BROWN–ROY C. MACRIDIS Comparative  Politics. Notes and Readings.  8th ed. Belmont, CA: Wadsworth Publishing, 1996.  pp.  169–170.  Citatul  în  original:  „[t]he  deepening  of  legitimacy  problems  of  authoritarian regimes in a world where democratic values were widely accepted”.

13. Pentru simplitate, notele din text au fost omise.

14. Modificările operate de plagiator le-am marcat cu alt tip de caractere şi culoare albastră (Bookman Old Style).

15. Comisia  a  detectat  plagiatul  şi  a  respins  lucrarea  de  licenţă  pe  motivul  nerespectării  normelor referitoare la onestitatea academică.

16. STEFANO BARTOLINI–PETER MAIR Identity, Competition and Electoral Availability: The Stabilisation of European  Electorates  1885–1985.  Cambridge:  Cambridge  University  Press, 1990. p. 218. (Italice în original.)

17. Ibid. p. 213. (Italice în original.)

18. HERBERT  KITSCHELT  „The  Formation  of  Party  Systems  in  East  Central  Europe.”,  in Politics  and Society, vol. 20 (March 1992) no. 1, p. 12. (Italice în original.)

SUS