Era începutul lunii iunie, eram foarte stresat cu proiectul ”Practică pentru un loc de muncă în mass -media”, pentru că trebuia să am un număr de articole finalizate, portofoliu, chestii de genu. Stăteam liniștit la una dintre întâlnirile cu organizatorii proiectului menționat mai sus, iar la un moment dat, doamna Claudia Chiorean, de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj – Napoca, m-a întrebat dacă sunt interesat de un proiect de branding personal.
Prima mea reacție a fost: ”Ok, de ce mă întrebați pe mine? Par așa interesat de așa ceva?”. Normal că nu i-am spus doamnei, pentru că aș fi fost nesimțit, dar în sinea mea, așa gândeam. Bun, mi-a explicat câteva chestii despre proiect și mi-a spus că ar mai fi nevoie de un băiat pentru acesta. Imediat, am vorbit cu un coleg de facultate, Florin Palcău (o să comenteze că l-am menționat) și i-am spus și lui de proiect. Ca să înțelegeți: era vorba de un proiect internațional, la care luau parte tineri din Spania, România, Polonia și Grecia. Locul proiectului a fost Spania, orașul Vilanova, la câțiva kilometri de Barcelona. Proiectul s-a numit ”Personal Branding 4EUth Employment”.

11811438_10207164946672714_8171409989179060229_n
Când am auzit că e vorba de Spania, Barcelona, că stăm exact lângă mare mi-am spus ”Da, vreau să mă duc”. Au urmat discuțiile cu mami, trebuia să-i explic în ce constă proiectul, de câți bani am nevoie (căci asta era cel mai important pentru ea). A acceptat în cele din urmă, iar după, ne-am întâlnit cu liderul proiectului. Andreea Munteanu ne-a explicat cam în ce constă proiectul, că limba în care vom vorbi acolo e engleza, dar și alte lucruri mărunte legate de organizare. Bun, am ascultat, dar problema mea era limba engleză. Recunosc că nu stăpânesc limba engleză foarte bine, dar am zis că mă duc, încerc să văd cum e. În cele din urmă ne-am cumpărat bilete de avion, am tot vorbit între noi, cei care participam și reprezentam România.
A fost pentru prima dată când am călătorit cu avionul, iar frica și-a spus cuvântul. Eram patru români din patru părți diferite ale României, așa că, nu aveam cum să mergem împreună spre Budapesta, de unde trebuia să luăm avionul. Florin Palcău a mers din Satu Mare, Elena Ursu din Piatra Neamț, iar Mădălina din Tulcea. Trecând peste faptul că mi-a fost frică de moarte în timpul călătoriei, vreau să vă spun că am ajuns într-un final în Barcelona. Nu am fost foarte impresionat, pentru că eram obosit de pe drum, trebuia să luăm trenul să ajungem în Vilanova, așa că nu am avut timp de stat. Am ajuns în cele din urmă în Vilanova, după ce ne-am chinuit să ne cumpărăm bilet de tren (da, acolo nu e ca în România, pentru că biletul ți-l cumperi de la un tonomat. În fine, am ajuns în Vilanova, acolo ne-au întâmpinat organizatorii. Am rămas impresionați de priveliștea clădirii, era superb. Vedeam marea de pe geam, era…de vis. Am făcut cunoștiință cu oamenii de acolo, ne-am așezat fiecare în camera lui (da, acolo am fost repartizați fiecare într-o altă cameră, fiecare român stătea în cameră cu un spaniol, un grec și un polonez). Ok, a trecut vremea, au venit și grecii. A fost momentul adevărului pentru mine, deoarece trebuia să vorbesc în engleză, degeaba încercam să mă ascund, pentru că tot trebuia să vorbesc, mă simțean eu ca ultimul om dacă nu ziceam nimic, mai ales că sunt foarte comunicativ. Cu chiu, cu vai am schimbat niște vorbe cu grecii.
Am stat o săptămână în Spania, timp în care am desfășurat mai multe activități. Următoarele zile au fost foarte frumoase. Am început să facem activități, individual, pe grupe (internaționale, naționale, mixte, tot felul de combinații), am început să vorbesc și eu engleză cu ceilați, mai o greșeală, mai două, dar am început și lumea mă înțelegea. Am avut diferite activități, de exemplu, trebuia să ne prezentăm țara, să prezentăm rata șomajul la nivelul României, să facem un CV creativ, o reclamă la un produs la alegere. Tot felul de jocuri, în așa fel încât să ne cunoaștem mai bine. Aș vrea să mă opresc puțin la prezentarea României, la seara interculturală. Am constat, cu tristețe că mulți dintre cei prezenți, și aici mă refer la spanioli, greci și polonezi, că nu știau foarte multe despre România. Nu știau cine e Hagi, nu știau cine e Nadia Comăneci. Nu știu unde e problema. Să fie problema noastră că nu știm să ne promovăm valorile? Sau problema lor că nu au cultură generală?

Romanian Team
Aveam liber în fiecare zi de la ora 13:00 la 16:00, timp pe care îl utilizam pentru a merge la plajă, dat fiind faptul că era aproape de noi, la 3 minute distanță. A fost superbă marea, plaja, însă mi se pare că puțin neîngrijită. În ziua a 6-a, dacă bine îmi aduc aminte, am vizitat Barcelona. Recunosc, nu m-a impresionat foarte mult orașul. Da, e mare, au foarte multe obiective turistice, dar nu m-a făcut să spun ”Wow”. A fost obositoare ziua, pentru că am pornit undeva la ora 08:00 din Vilanova și ne-am întors acasă la ora 23:00. Au trecut cele 7 zile, iar în ultima zi am primit certificatele de participare, mai ales că proiectul a fost desfășurat prin programul Erasmus +. Am făcut o prezentare cu toate pozele și videoclipurile făcute într-o săptămână în Spania, am râs, ne-am distrat, iar la final, când trebuia să ne despărțim, s-a cam lăsat cu lacrimi.
A fost o experiență unică, am cunoscut oameni minunați. Noi, românii, fără să ne lăudăm, am fost cei care întotdeauna am destins atmofera. Noi le spunem întotdeauna celorlalți să mergem să bem pe plajă, să ne distrăm. Mă bucur că am făcut parte din acest program, iar pe această cale vreau să-i mulțumesc doamnei Claudia Chiorean, Andreei Munteanu, Elenei, Mădălinei și lui Florin. Au fost cei mai tari colegi de ”echipă națională”. Fără ei nu puteam să trec peste problema mea cu limba engleză, să mă simt bine și alte cele. Îi salut, chiar dacă ei nu înțeleg limba română și pe polonezi, greci și spanioli. I miss you, guys!  Și da, să nu uit de cele două melodii puse în fiecare dimineață de colega mea, Elena, melodii de care s-au îndrăgostit și cei din Grecia, Polonia și Spania.
PS: Dacă vă întrebați ce înseamnă malaka, vine din limba greacă și, din câte ne-au spus grecii, însemană ”nebun”. Așa ne spuneau grecii. Am rămas cu cuvântul ăsta întipărit în minte.

11217979_470295026485167_2230410247173817847_n